Habitat for Humanity – Big Build Bacău 2017
Bucătari celebri din România și din străinătate au pregătit într-un spectacol impresionant prânzul pentru cei 800 de voluntari, care au construit și renovat 36 de case în doar 5 zile, în proiectul BIG BUILD, în perioada 2-6 octombrie 2017 în Bacău. Evenimentul de live cooking poartă numele Chefs for Humanity și a fost organizat cu sprijinul Asociației Culturale Euro Est Alternativ (A.C.E.E.A.), organizație non-guvernamentală profesională de gastronomie.
Echipa de bucătari, coordonată de Radu Zărnescu, secretarul general al A.C.E.E.A., a pregătit peste 4,000 de porții într-o suită de show-uri culinare care s-au desfășurat într-o imensă bucătărie amenajată lângă șantier. Meniul fiecărei zile a fost special conceput pentru a oferi voluntarilor aportul caloric necesar, iar în pregătirea lui au fost folosite produse fresh oferite de Kaufland România, partenerul strategic al proiectului BIG BUILD 2016.
“Pentru a susține munca voluntarilor care se implică în construcția caselor pe tot parcursul celor 5 zile, am pus la dispoziția bucătarilor produse alimentare proaspete: 4,000 kg de legume, 2,500 kg de fructe fresh, 2,700 kg de carne, 10,000 de chifle dar și produse marca proprie K-Classic. Ne asumăm rolul de partener social responsabil și ne bucurăm că avem ocazia să ne implicăm activ în cauza pe care o susținem”, a declarat Anna-Katharina Scheidereiter, responsabil CSR Kaufland Romania.
„Asociația Culturală Euro Est Alternativ este foarte onorată de invitația de a face parte dintr-un proiect unic în Europa. Pe lângă logistica impresionantă pusa la dispoziție pentru a găti pentru cei 800 de voluntari, membrii asociației noastre au asigurat buna desfășurare a activității din bucătăria șantierului. Diversitatea meniului propus reprezintă o călătorie în jurul lumii, realizată de bucătari emeriți din Europa, America de Nord și Africa. ”, a declarat Radu Zărnescu, secretar general A.C.E.E.A.
Habitat for Humanity România ajută 40 de familii să aibă o locuință decentă în doar 5 zile pentru a sărbători Ziua Mondială a Locuirii și 40 de ani de la înființarea organizației la nivel mondial. 800 de voluntari din țări ca SUA, Irlanda de Nord, Germania, Marea Britanie, Slovacia, din companiile românești, personalități și reprezentanți ai comunității diplomatice la București au construit alături de familiile partener. Alți 1,200 de voluntari au lucrat până acum, la pregătirea șantierului.
Acesta a fost cel mai mare eveniment de construcție accelerată și voluntariat realizat vreodată în Europa. Recordul în regiune este deținut tot de Habitat for Humanity România – în 2007, organizația a celebrat intrarea României în Uniunea Europeană prin construcția a 27 de locuințe, câte una pentru fiecare țară membră în acel moment, împreună cu 600 de voluntari.